Polițiști din Biroul Investigații Criminale Brașov și Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, au depistat marţi, în jurul orelor 16.00, în flagrant, un bărbat de 43 ani care, profitând de neatenția unui călător aflat în bufetul din Gara Braşov, i-a furat acestuia telefonul mobil, în valoare de 2.000 lei.
„La data de 20.06 a.c., în jurul orei 16.00, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Braşov şi Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Braşov, au depistat, în flagrant, un bărbat de 43 ani, care, profitând de neatenţia unui călător aflat într-o unitate de alimentaţie publică din incinta Staţiei CF Braşov – Călători, i-a sustras acestuia telefonul mobil, în valoare de 2 000 lei. Bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Bărbatul, care are antecedente penale, a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Arest şi Reţinere Preventivă al I.P.J. Braşov”, a informat reprezentanta Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.
Faţă de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi Judecătoriei Braşov, cu propunere de arestare preventivă.
sursa: Jaf sub ochii poliţiştilor, în Gara Braşov by newsbv.ro
Your comment?