Amenzi de 23.000 de lei pentru nereguli la comercializarea produselor alimentare
–>
Patru supermarketuri, dar și alte 8 societăți comerciale au fost controlate, zilele trecute, de echipe mixte formate din polițiști, inspectori sanitar- veterinari și comisari de la Protecția Consumatorului. Controalele au vizat modul şi condiţiile de comercializare a produselor alimentare, respectiv achiziţiile intracomunitare şi comercializarea de carne şi produse din carne. Nergulile nu au întârziat să apară, astfel că echipele de control au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se ridică la 23.800 de lei. În plus, s-a dispus confiscarea sumei de 111 lei, provenită din vânzarea de carne şi produse din carne care nu a fost evidențiată pe aparatele de marcat electronice fiscale. Mai mult, faţă de reprezentanţii uneia dintre societăţile comerciale verificate, poliţiştii au extins cercetările şi pentru evaziune fiscală, după ce s-a constatat omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale cu produse alimentare, derulate din 2015 până în prezent.
sursa: Amenzi de 23.000 de lei pentru nereguli la comercializarea produselor alimentare by brasovultau.ro
Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Filed in Stiri Brasov
Your comment?