3:08 pm - Saturday April 20, 2024

S-au finalizat lucrările la canalizarea de la Stadionul Tineretului

769 Viewed Stiri Brasov 0 respond
S-au finalizat lucrările la canalizarea de la Stadionul Tineretului

Viceprimarul Laszlo Barabas a anunţat miercuri, 21 iunie 2017, finalizarea lucrărilor de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor meteorice din zona Stadionului Tineretului, unde, în ultimii ani, au fost mari probleme în timpul ploilor torenţiale.

„Începând de astăzi, sper că putem spune că inundaţiile din zona Stadionul Tineretului vor fi doar o amintire neplăcută din ultimii ani, deoarece noul sistem de canalizare din această zonă este funcţional. Acum se fac ultimile reparaţii la carosabil, în zonele în care Compania Apa a efectuat lucrările necesare, iar, cel târziu până la sfârşitul săptămânii această lucrare va fi închisă. Împreună cu colegii de la Compania Apa am gândit şi realizat un sistem paralel de canalizare pentru a creşte eficienţa preluării apei de ploaie. Astfel, atât în capătul străzii Mihai Viteazu, cât şi în zona Stadionului, pe ambele părţi au fost amenajate guri de scurgere de mari dimensiuni, care să preia apa din această zonă şi să o deverseze în Canalul Timiş, printr-un sistem nou de canalizare”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Soluţia propusă de Primăria Braşov şi implementată de Compania Apa a fost de a amenaja un sistem de canalizare paralel cu cel existent, care este legat la Canalul Timiş. Sistemul este compus din 14 cămine şi guri de scurgere de mari dimensiuni în zona stadionului, dintre care 6˛ pe partea dinspre stadion şi 8·spre calea ferată, şi introducerea a două reţele noi de canalizare, pe fiecare parte a străzii, la care vor fi legate aceste guri de scurgere. Toată apa astfel colectată va fi preluată de canalul Timiș.

În acelaşi timp, a fost amenajat un nou sistem şi pe str. Mihai Viteazu, la intersecţie  cu Stadionului, prin montarea a 8 guri de scurgere de aceleaşi dimensiuni ca şi cele de pe Stadionului, iar apa colectată va fi preluată tot de canalul Timiş.

„Următoarea etapă este finalizarea lucrărilor la noul sistem de preluare a apelor meteorice din zona Bulevardului Gării, din faţa blocului Căprioara, unde sperăm ca în următoarele săptămâni să punem în funcţiune, în totalitate, noul sistem de canalizare pluvială”, a mai precizat viceprimarul.

sursa: S-au finalizat lucrările la canalizarea de la Stadionul Tineretului by newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

„Legendele Țării Bârsei” – Programul pentru luna iulie

Workshop pentru părinţi: cum să avem grijă de sănatatea copilului

Related posts
Your comment?
Leave a Reply