Pe lângă primarul George Scripcaru, în dosar au fost reţinuţi şi Mihai David şi Simona Costan, în calitate de administratori ai societăţii care a fost favorizată de primărie.

Procurorii fac cercetări în acest dosar pentru abuz în serviciu şi dare şi luare de mită, săvârşite în perioada 2010-2012, în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare –cumpărare sau prestări servicii de către  SC CET SA Braşov sau SC TETKRON SRL, societăţi deţinute de Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Braşov,  cu SC BEPCO SRL Ghimbav, societate deţinută şi controlată de Costan Simina, Costan Călin Filimon (asociat grupul ICCO) şi David Mihai (fost director Hidroelectrica SA), prin care s-a urmărit devalizarea celor două societăţi şi scoaterea acestora de pe piaţa energiei în favoarea BEPCO.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Adevărul, în perioada 2010-2011 reprezentanţii SC CET SA şi TETKRON SRL, societăţi având ca unic asociat Municipiul Braşov, au încheiat cu BEPCO SRL contracte de vânzare cumpărare sau prestări servicii cu încălcarea normelor legale, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în patrimoniu municipiului Braşov.

„Inculpatul Scripcaru George este primarul Municipiului Braşov, din anul 2006, perioadă în care a creat în jurul său un grup de interese reciproc avantajos, format din oameni de afaceri care au beneficiat de cvasi-totalitatea contractelor de achiziţii publice încheiate de Primăria Braşov. Din declaraţiile date în cauză, dar şi din procesele verbale de redare a unor comunicări telefonice, a rezultat că acesta controlează întreaga activitate din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, dar şi din cadrul societăţilor la care Municipiul Braşov este asociat. În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Costan Simina şi David Mihai s-a stabilit că împreună administrează/ controlează  BEPCO SRL, societate înfiinţată în anul 2010 şi care a preluat producerea de energie termică şi electrică la nivelul Municipiului Braşov. Deşi inculpatul David Mihai Ciprian nu este asociat oficial în BEPCO şi nu are vreo funcţie executivă, toate discuţiile purtate de cei implicaţi în activitatea infracţională i-au fost aduse la cunoştinţă, acesta fiind cel care a negociat şi a hotărât modul de preluarea a unor active de la CET SA şi TETKRON SRL sau încheierea unor convenţii“

Interceptări în dosar:

  • COSTAN SIMINA MARIANA: da! Vă spun, vă spun pe scurt! Două probleme sînt! O problemă, ar trebui să ne vedem, să discutăm, să vedem cum ne organizăm, nu numai noi, şi mă rog, toată partea de TEKTRON pentru lunile care urmează. Şi a doua problemă este, am tot stat de vorbă cu doamna Frăţilă, şi am zis c-o să stau de vorbă şi cu Mihai, noi trebuie împreună, să facem o echipă şi să stabilim o strategie, pe care să ne-o asumăm, ştiţi, iar pentru asta avem nevoie de un pic de timp, ştiţi, pentru că din tot ceea ce-mi povesteşte dânsa eu îmi dau seama de un lucru, că ea ştie ce-i la ea, eu ştiu ce-i la mine, iar dumneavoastră ştiţi, aşa la suprafaţă anumite lucruri.
  • IONESCU LUCIAN: Eu, bun, eu oricum ştiu mai mult decât ar trebui să ştiu în calitatea, care o am, cu povestea asta, mai mult decât ar trebui, dar nu regret lucrul ăsta. Nu, că dumneavoastră sunteţi cu mintea largă şi ştiţi de fapt până … şi unde nu merge. Dar, uite aicea ce, eu am avut o întâlnire cu ei săptămâna asta la început. (convorbire telefonică purtată de Costan Simina în data de 09.12.2011)
  • FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: V-am sunat, numai prostii fac.
  • IONESCU LUCIAN: Păi ştiu, că iar m-a sunat Simina.
  • FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ha, ha, şi ?
  • IONESCU LUCIAN: Cred că vrea bani, da au început femeile să mă sune că vor, bani, dacă-ţi poţi închipui.
  • FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ha, ha, ha !
  • IONESCU LUCIAN: Nu-i cam devreme oare pentru mine, chiar în halul ăsta sunt ?
  • FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ei, vreau să vă spun, că eu ieri am vorbit cu Simina şi am liniştit-o, am făcut o prognoză până-n ianuarie şi am liniştit-o, a venit cu domnu David, am făcut şi o propunere în sensul că este clar că eu nu mă pot descurca nici cu acei 40 la sută, deci şi anul viitor, cu acel discount, să ia în calcul şi pentru anul viitor, pentru întreg anul o situaţie similară. (convorbire din data de 13.12.2011 purtată de Frăţilă Simona cu Ionescu Lucian)
  • COSTAN SIMINA MARIANA: Păi da, dar asta-i arma noastră, deci ne facem noi socoteala şi dacă le-o spunem, le-o spunem după ce vedem ce ne iese. Nu?
  • COTICIU DRAGOŞ: Corect, corect! Aşa este!  No, şi, iară, chiar a fost utilă discuţia pe partea  asta de ce primesc ei subvenţii, ne-am, ne-am dumirit şi am găsit un punct ăăă, la care lor nu le convine, dar primarului o să-i surâdă, clar!
  • COSTAN SIMINA MARIANA: Aha! Bun! Perfect!
  • COTICIU DRAGOŞ: Adică subvenţia care o primesc ei de la Primărie pentru producţie, este mult mai mare decât subvenţia pe care ar plăti-o Primăria pentru partea de transport dacă producem noi.
  • COSTAN SIMINA MARIANA: Aaa!
  • COTICIU DRAGOŞ: Aicea, e clar că lui TETKRON nu-i convine, dar e clar că primarului o să-i convină dacă o să i se prezinte la modul ăsta! (convorbire purtată în data de 12.02.2012)

Falimentarea CET-lui pentru BEPCO

CET Braşov a ajuns în proprietatea Primăriei şi a Consiliului Local în 2002. În următorii şapte ani au fost mai multe încercări de eficientizare a companiei, dar niciuna nu a fost aprobată de Primărie. Asta până în august 2009 cîn a luat fiinţă SC ICCO ENERGY SUPLLY SRL, (devenită TRANSFORMER  ENERGY SUPLLY SRL) având ca administratori pe Costan Simina (care avea o relaţie de concubinaj cu David Mihai) şi Costan Călin Filimon, iar ca obiect de activitate comercializarea energiei electrice. În luna decembrie 2009 Consiliul Local Braşov a decis să facă un parteneriat cu această societate, pentru a eficeintiza sistemul de distribuţie al energiei termnice. S-a renunţat deoarece mai mulţi consilieri au spus pentru că firma nu avea experienţă în domeniu.

Potrivit unor surse judiciare:  „După respingerea acestui parteneriat, din poziţia de director Hidroelectrica deţinută, David Mihai a avut acces la informaţii privitoare la subvenţiile şi bonusurile pe care le poate primi în urma producerii de energie electrică în cogenerare (termic şi electric prin acelaşi proces tehnologic), astfel că în urma unei înţelegeri prealabile cu primarul Scripcaru George şi având sprijinul acestuia, a hotărât înfiinţarea unei societăţi private  (SC BEPCO SRL) care să preia activele CET şi licenţele acesteia în vederea producerii de energie electrică, fără însă a prelua şi serviciul de distribuţie a energiei termice, care se desfăşura pe o reţea supradimensionată, unde se înregistrau pierderi. La data încheierii acestui contract BEPCO SRL nu deţinea licenţă pentru producerea de energie termică “

  • „LIFICIU PETRU: Da, dl. Mihai, să trăiţi, ce faci? Ia zi, când ai timp de mine ?
  • DAVID MIHAI CIPRIAN: Păi, nu, vin, mă întorc imediat, că sunt în oraş, aveam o întâlnire şi de-aia nu am apucat să vin. Dar am o întrebare până atuncea, că sunt cu dl. primar de la Braşov aicea. Există o hotărâre ANRE, referitor la Braşov…
  • LIFICIU PETRU: Da, da, şi au plecat mulţumiţi atuncea. Acum eu nu ştiu pe de rost că sunt la DEN (?), exact pe chestia cu Hidroelectrica şi vreau să înţeleg nişte chestii. Da, da. Ia zii
  • DAVID MIHAI CIPRIAN: Păi, nu, asta voiam să ştiu, dacă a ieşit sau nu decizia. (convorbire din data de 24.09.2009, vol.VI, f. 143-146))

 

  • DAVID MIHAI: Guten tag, îmi cer scuze că vă deranjez aşa, la orele astea. Dl. preşedinte, am şi eu o problemă tehnică aici la primărie, la Braşov.
  • „FICUS”: Da, da.
  • DAVID MIHAI: Noi am vrea să separăm din CET partea de distribuţie şi furnizare de energie termică, pentru populaţie.
  • „FICUS”: Da, da.
  • DAVID MIHAI: Întrebarea mea la dumneavoastră este următoarea – capitalul social al unei societăţi de genul ăsta trebuie să aibă un anumit nivel? Adică trebuie să am minim un anumit capital ca să pot să desfăşor activitatea asta de distribuţie, furnizare şi producere a energiei termice?” (convorbire din 10.07.2010)

Potrivit acelorași surse judiciare, pentru a justifica legal avantajele BEPCO, primarul George Scripcaru a solicitat directorului CET SA Braşov, Cuţitei Nicolae Florinel, să întocmească un referat în care să sublinieze avantajele BEPCO faţă de alţi investitori. A urmat apoi o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a stabilit că BEPCO este este singura societate fiabilă să investească în sistemul energetic din Braşov.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus ca  S.C. CET Braşov S.A. să pună la dispoziţia S.C. BEPCO SRL toate informaţiile tehnice de care dispune in vederea realizării investiţiei propuse si să asigure accesul acesteia la instalaţiile de folosinţa comuna pentru producerea si furnizarea agentului termic si a energiei electrice, în mod gratuit.

„Acţiunile ulterioare, coordonate de primarul George Scripcaru,  au avut drept scop exclusiv obţinerea de foloase necuvenite de către SC BEPCO SRL şi persoanele care o controlează, în condiţiile în care CET SA a intrat în faliment, patrimoniul acesteia a fost diminuat substanţial, bunuri importante ca valoare şi destinaţie trecând în proprietatea BEPCO gratuit sau subevaluat, iar Consiliul Local a început să plătească sume enorme pentru agentul termic necesar populaţiei, la preţuri impuse de această societate şi, în plus, a continuat să suporte toate pierderile din activitatea de livrare a  agentului termic populaţiei“.