2:31 pm - Saturday August 19, 2017

Pompierii militari au făcut spectacol la Teatrul „Sică Alexandrescu”

189 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Pompierii militari au făcut spectacol la Teatrul „Sică Alexandrescu”Pompierii braşoveni au efectuat un exercițiu care a avut ca scenariu un incendiu masiv provocat de instalaţia de iluminat de la Teatrul „Sică Alexandrescu”.

Alarma a sunat la ora 12.16. Două autospeciale cu apă şi spumă şi două echipaje SMURD au ajuns la faţa locului patru minute mai tarziuÎn zona sălii de spectacole, un „incendiu violent” cuprinsese scena, precum şi alte materiale pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, cu pericol de propagare în întreaga sală de spectacole.

Pompierii militari au făcut spectacol la Teatrul „Sică Alexandrescu”Din cauza inundării cu fum şi gaze toxice a incintei, la una din ieşiri s-a creat o busculadă, iar persoanele care încercau să se autoevacueze s-au călcat în picioare.

Zece persoane prezentau arsuri de gradul II şi III la nivelul membrelor şi feţei, şase persoane au fost găsite intoxicate cu fum, iar alte cinci persoane erau blocate în lojă. A fost pus în aplicare planul roşu pentru că au fost mai mult de zece victime”, a explicat astăzi, cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Medicii de pe Ambulanţele SMURD au preluat victimele şi le-au acordat primul ajutor într-un cort special amenajat. Execiţiul a fost binevenit pentru salvatori, dar şi pentru curioşii care au asistat de pe margine.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

S-a aprobat înființarea unui Centru de Excelență în Învățământ la Brașov

America îşi face ziua la Coresi!

Related posts
Comments are closed