5:16 am - Monday June 25, 2018

Poliţia Locală şi Garda de Mediu, pe urmele celor care aruncă gunoaie

206 Viewed Stiri Brasov 0 respond
Poliţia Locală şi Garda de Mediu, pe urmele celor care aruncă gunoaie

195.250 de lei! Acesta este valoarea celor 57 de sancțiuni pe care le-au dat polițiștii locali și comisarii Garzii de Mediu celor ce au fost surprinși că au încălcat normele de protecție a mediului, în timp ce aruncau la întamplare resturi provenite din construcții. Suma reprezintă cuantumul amenzilor aplicate în municipiul Brașov de reprezentanții celor două instituții, de la începutul anului și până acum, pe această linie de muncă.

Ținând cont de faptul că în această perioadă a anului se întețesc activitățile din domeniul construcții și imobiliare, Poliția Locală și Garda de Mediu, îi sfătuiesc pe cei ce derulează astfel de activități în municipiu să respecte legislația în vigoare.

Ei trebuie să știe că suma amenzii pentru orice firmă de construcții, în cazul în care este depistată că aruncă pe domeniul public ori privat al municipiului deșeurile provenite din activitățile curente poate ajunge la 40 de mii de lei.

Acesta este și motivul pentru care echipele mixte formate din polițiști locali și comisari ai Gărzii de Mediu au crescut frecvența numărului de verificări din teren pe această linie de muncă, în condițiile în care s-au constatat în ultima perioadă, foarte multe depozite ad-hoc de reziduuri provenite din organizările de șantier sau din gospodării particulare, știut fiind faptul că, în această perioadă a anului activitățile din acest domeniu se intensifică.

De fiecare dată când polițiștii locali și comisarii Gărzii de Mediu constată astfel de nerespectări ale dispozițiilor legale, sunt aplicate sancțiuni conform HCL 149/2017 – care prevede pentru aceste fapte amenzi de până la 2.000 de lei (pentru persoane fizice, între 500 și 1.000 de lei, iar pentru persoane juridice, între 1.000 și 2.000 de lei), dar pot fi administrate și dispozițiile Legii 211/2011 republicată, ce menționează penalizări pecuniare pentru persoane juridice de până la 40 de mii de lei.

De asemenea, Poliția Locală recomandă firmelor de construcții să intre în legalitate în cazul în care lucrările pe care le efectuează au nevoie de autorizații de construire și le aduce la cunoștință faptul că inexistența acestui document atrage după sine sancțiuni ce pot ajunge până la 100.000 de lei.

De la începutul anului şi până în prezent au fost aplicate deja 57 de sancțiuni, în cuantum total de 195.250 de lei.

sursa: Poliţia Locală şi Garda de Mediu, pe urmele celor care aruncă gunoaie by newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Patru zile de proiecții, muzică și ateliere de animație la Festivalul Anim’est

Prefectul a emis deciziile de încetare a mandatelor pentru primarii din Predeal şi Augustin

Related posts
Your comment?
Leave a Reply