Poliţia Locală nu are voie să oprească maşinile în trafic.

Asta potrivit deciziei definitive date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după recursul în interesul legii. Până acum, şoferii sancţionaţi de agenţii de la Poliţia locală s-au adresat instanţelor de judecată, contestând amenzile primite. Dar, instanţele de judecată nu aveau o poziţie unitară în ceea ce priveşte înterpretarea şi coroborarea celor două legi care reglementează acest domeniu.

Ca urmare, în cauze identice, instanţele au dat decizii diferite, fie în favoarea şoferilor, fie în cea a poliţiştilor locali. Sesizat în acest sens, recent, Avocatul poporului s-a adresat adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu un recurs în interesul legii, pentru interpretarea şi aplicarea Ordonanței de Urgență 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 

Instanţa supremă a soluţionat un recurs fiind pronunţată următoarea soluţie: 

„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte următoarele: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.