9:37 am - Friday July 21, 2017

PLR a sărbătorit Ziua Mediului pe După Ziduri

161 Viewed Stiri Brasov 0 respond
PLR a sărbătorit Ziua Mediului pe După ZiduriZiua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie.
Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei „Ecologia Umană” de la Stockholm şi reprezintă elementul cel mai important al „Programului pentru Mediu” al Naţiunilor Unite.
Vineri, mai mulți membri ai PLR Braşov, alături de tinerii liberal-reformatori, au desfăşurat o acţiune de ecologizare în municipiul Braşov în zona După Ziduri. Activitatea a continuat a doua zi, când colegii de la PLR Râşnov, conduși de preşedintele Bogdan Liurcă, şi organizaţia de Tineret a PLR Braşov, lider Paul Flucuş, au desfăşurat o altă acţiune de ecologizare în pădurile aflate între Râşnov şi Poiana Braşov.
            „Prin această activitate am dorit să demonstrăm în aceste zile, prin fapte, că ne pasă cu adevărat de soarta mediului şi a pădurilor din România. Credem că doar prin astfel de gesturi putem trezi conştiinţa societăţii româneşti pentru o implicare directă şi, pe această cale, facem un apel către cei cărora le pasă să acţioneze pentru ca generaţiile ce vin din urmă să se bucure de un mediu curat şi sănătos,” a declarat Adrian Atomei, preşedintele organizaţiei municipale a PLR Braşov.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Angiograf de ultimă generaţie, la Spitalul Judeţean Braşov

Dreptul brașovenilor de a alege și de a fi aleși nu este un drept facultativ, domnilor guvernanți!

Related posts
Comments are closed