6:52 am - Friday March 29, 2024

Muzeul Civilizației Urbane scapă, deocamdată, de evacuare

657 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Muzeul Civilizației Urbane scapă, deocamdată, de evacuareMagistrații Judecătoriei Brașov au respins cererea de evacuare a Muzeului de Etnografie formulată de Ionescu Alexandra Mihăescu și de Alexandru Vătășan.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare (respectiv până în data de 30 iunie).

Unul dintre cei doi proprietari ai imobilului, Alexandru Vătășan, declara, înaintea pronunțării sentinței, că s-a ajuns la depunerea acestei cereri de evacuare a muzeului, ținând cont că după șase ani de când clădirea a fost revendicată, nu s-a ajuns la un consens cu Consiliul Județean și Muzeul de Etnografie, în privința cumpărării sau închirierii acesteia.

„Nu punem problema recunoașterii valorii cheltuielilor pentru restaurare. Aceste cheltuieli s-au făcut însă împotriva voinței noastre (lucru notificat la timpul respectiv) și împotriva legii, imobilul fiind revendicat. Nu acceptăm să rambursăm noi cheltuielile. Potrivit legii, singurii îndreptățiți la rambursarea reparațiilor ar fi eventualii chiriași, aici nu e cazul”, a subliniat proprietarul.

Actuala conducere a CJ Brașov speră că va ajunge totuși, la o înțelegere pe cale amiabilă cu proprietarii, astfel ca muzeul să își poată continua activitatea în spațiul respectiv. Directorul Muzeului de Etnografie, Ligia Fulga, susține că valoarea totală a lucrărilor de consolidare, restaurare și amenajare a Muzeului Civilizației Urbane se ridică la 1,8 milioane de euro. Aceasta a mai afirmat că decizia de restituire în natură din 2009 a fost emisă fără a se respecta toate prevederile legale: „Ca deținători de folosință, noi ar fi trebuit să emitem decizia, nu Consiliul Județean. De asemenea, în documentul administrației județene nu se prevedea scăderea valorii investiției, iar Consiliul Județean a emis hotărâri fără efectuarea unor evaluări”, preciza Ligia Fulga.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Fostul viceprimar al comunei Jibert, declarat de ANI în „conflict de interese penal”

De luna viitoare se închide vechiul Pasaj Fartec. Timp de doi ani, acesta va fi în șantier

Related posts
Comments are closed