9:11 pm - Saturday September 23, 2017

Lansare editorială: „Star Dance” sau cum lupți pentru a-ți împlini un vis

151 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Lansare editorială: „Star Dance” sau cum lupți pentru a-ți împlini un visCasa Baiulescu găzduiește astăzi, la ora 12.00, lansarea primei cărți a unei tinere absolvente de filologie, care îşi exprimă credinţa în puterea de a depăşi orice limită. O face prin exemplul personal, întrucât Ramona Lorena Lengyel suferă de o dizabilitate locomotorie şi şi-a adunat toată puterea pentru a-şi rosti gândurile şi sentimentele în paginile scrise în această carte.

„Am scris această carte, deoarece muzica este ca un medicament pentru sufletul meu. Povestea este făcută după principiul după care mi-am clădit viaţa, dacă eşti pasionat de ceva anume, poţi depăşi orice obstacol în viaţă. În timp ce mă gândeam dacă merită să scriu sau nu ce aveam în minte, aflu din întâmplare că povestea din imaginaţia mea e asemănătoare cu povestea de viaţă a unor artişti renumiţi din lume. Atunci am simţit că trebuie să scriu neapărat această carte”, mărturisește Ramona Lorena Lengyel.

„Ramona Lorena Lengyel este o fostă elevă a mea, pe care am luat-o în clasa I când avea aproape 10 ani, din cauza unor serioase probleme de sănătate: tertrapareză spastică, printre altele. Nici acum nu poate merge singură, nici nu poate vorbi articulat. Şi nici nu îşi poate folosi decât o mână, cu care a scris cele 180 de pagini de roman. Şi nu este singurul manuscris. Ea nu ar fi vrut să pună accent pe asta, dar eu cred că trebuie să ştiţi, fiindcă este o performanţă. Iar în spate sunt peste 30 de ani de luptă a mamei ei şi a ei. A făcut chiar Facultatea de Litere din Braşov, iar de-a lungul anilor de şcoală a avut de luptat cu discriminarea, cu indiferenţa şi chiar cu ostilitatea profesorilor, colegilor şi a părinţilor lor (ceva mai puţin în cele patru clase primare, cât i-am fost învăţătoare, o spune ea, nu eu; ştiu cât de greu a fost, fiindcă m-am izbit şi eu de obtuzitatea colegilor mei de cancelarie când a venit momentul trecerii în clasa a V-a). Acum, la 33 de ani, braşoveanca Ramona Lorena Lengyel îşi face debutul publicistic cu romanul «Stars Dance»,  poveste  ce poate fi rezumată de dictonul roman «Per aspera ad astra», deşi un roman autobiografic  al propriei bătălii a autoarei pentru o viaţă normală, nu una printre stele, ar fi la fel de captivant. «Stars Dance» este povestea drumului spre stele a doi braşoveni, Laura şi David, pentru care muzica înseamnă totul. Pasiunea pentru cântec şi dorinţa de a se dărui publicului cu toată fiinţa îi fac să treacă peste divergenţele dintre ei, peste eşecurile inerente, peste obstacole aparent insurmontabile, peste dezamăgiri  şi să ajungă cunoscuţi în cele mai îndepărtate colţuri ale globului. Dublată de talent şi de multă muncă, dragostea pentru muzică face din povestea «Stars Dance» povestea oricărei trupe de succes din lumea largă”, spune jurnalista Liliana Jighira.

Prezintă: Liliana Jighira (jurnalist), Iulian Cătălui (bibliograf) şi Ruxandra Nazare (bibliotecar) la Biblioteca Judeţeană Braşov

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Invitație la Operă: „Gulliver în Țara Piticilor” și Recitalul de la ora 5

„Faust“, la Opera Brașov

Related posts
Comments are closed