Klaus Iohannis: „Discuția despre demisiile miniștrilor este artificială”
Este declaraţia preşedintelui ţării, Klaus Iohannis, transmisă de la Bruxelles, unde se află în vizită oficială.
Declaraţia vine în contextul în care 20 de minişti ai Guvernului Grindeanu şi-au retras demisiile depuse zilele trecute, posibil cu intenţia să rămână pe funcţii şi după plecarea prim ministrului Sorin Grindeanu, „lovit” de moţiunea de cenzură votată ieri.
Însă, Klaus Iohannis pare hotărât să „joace” cu instrumentele poziţiei sale. Întrebat ce va face cu demisiile miniștrilor care au ajuns deja la Cotroceni, în condițiile în care mulți miniștri și le retrag pentru că vor să asigure interimatul, Iohannis a răspuns: „Am văzut că a apărut o mare discuție, mare despre demisii. Este inutilă. Un ministru este în funcție până când ori îl eliberez prin decret, ceea ce n-am făcut încă, sau se validează un nou Guvern votat de Parlament și atunci activitatea vechilor miniștri încetează din oficiu. Deci, toată discuția este artificială. Cred că este evident pentru toată lumea că n-o să mă apuc să numesc miniștri pentru două zile. Așa ceva nu se face”.
Declaraţia a fost preluată şi transmisă de Agerpres.
sursa: Klaus Iohannis: „Discuția despre demisiile miniștrilor este artificială” by mytex.ro
Your comment?