3:06 pm - Monday September 25, 4772

High Tech. IT-iştii români din toată lumea se unesc!

383 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Un grup de specialişti IT români de la Paris, ce poartă numele de Romanian IT – comunitatea globală a românilor din tech, a venit cu ideea să creeze o reţea de centre cu specialiştii din ţară şi de peste hotare. „Misiunea Romanian IT este de a dezvolta un cadru care să reunească și să sustină românii din tech, din țară și din străinătate, antreprenoriatul și întregul sector IT românesc la nivel internațional, în vederea creșterii competitivității pe piața globală și implicarea în proiecte cu potențial de îmbunătățire a  serviciilor publice și a societății“, se arată într-un comunicat.

Se precizează că proiectul debutează în contextul în care investiţiile în domeniul IT au crescut în ultima vreme. Piaţa mondială e dominată de companii din domeniul IT, precum Apple, Facebook, Microsoft, Amazon sau Alphabet, care au generat încasări de peste 2.000 de miliarde de dolari de la începutul anului curent, spun specialiștii.  „Nici România nu a stat mai prejos la capitolul IT, contribuţia acestui sector la PIB ajungând, în 2015, la 6%  cu potențial de creștere de până la 10% în următorii ani, avansând odată cu valul internaţional, lucru care i-a determinat pe tot mai mulţi specialişti IT români din întreaga lume să conlucreze pentru proiecte autohtone sau chiar să ia în calcul posibilitatea reîntoarcerii acasă“, se mai arată în comunicat.

Grupul din Paris își propune să deschidă centre în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc. „Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcționeze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiștii și întreg sectorul IT românesc la nivel internațional. Până la finele anului 2017, Comunitatea şi-a propus să înregistreze peste 2500 de specialişti români în IT răspândiţi în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forţă în acest domeniu”, declară Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunităţii Globale a Românilor din Tech, se mai arată în comunicat.

 

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Malware sub formă de ghid pentru Pokemon Go în Google Play

Roaming fără taxe din 2017? E doar un vis frumos, pentru că operatorii și UE nu vor permite asta!

Related posts
Your comment?
Leave a Reply