7:36 am - Friday March 29, 2024

FC Brașov are un nou staff tehnic

414 Viewed Stiri Brasov 0 respond

FC Brașov are un nou staff tehnicTehnicianul Cosmin Bodea, în vârstă de 42 de ani, este noul antrenor al echipei FC Braşov, el înţelegându-se, luni, cu membrii conducerii clubului pentru un contract pe două sezoane, transmite corespondentul Mediafax.

La FC Braşov, Cosmin Bodea va face echipă cu Flavius Moldovan, care va fi antrenor secund, dar şi cu Andrei Şanta, care se va ocupa de pregătirea portarilor.

“Este adevărat că ne-am înţeles pentru un contract pe doi ani. Mă bucur că mă întorc la Braşov, am petrecut ani frumoşi din cariera mea de jucător aici şi pot spune că este echipa mea de suflet. Sper să facem treabă bună”, a spus Cosmin Bodea.

În cariera de antrenor, Cosmin Bodea a mai antrenat echipele Precizia Săcele, FCM Târgu Mureş, Gaz Metan Severin, CS Oşorhei şi Olimpia Satu Mare, toate formaţii de liga a doua sau a treia. În rezonul recent încheiat, Bodea a pregătit pe Olimpia în prima parte a campionatului, apoi, din cauza rezultatelor proaste, s-a renunţat la serviciile sale şi a fost readus Tiberiu Csik.

Tot luni s-a decis ca omul de afaceri braşovean Vasile Dochiţa să fie preşedinte al clubului FC Braşov, iar Romeo Paşcu rămâne preşedinte onorific şi consilier al patronului Ioan Neculaie. Ilie Vâju e administrator delegat.

În urma şedinţei în care Cosmin Bodea a fost numit antrenor principal, conducătorii clubului au stabilit ca pentru următorul sezon obiectivul să fie menţinerea în eşalonul secund.

Adevărata bombă vine din Italia: Gianluca Arnuzzo, fost agent de jucători şi preşedinte la necunoscuta Terracina, va fi noul director sportiv al “galben-negrilor”!

Despre Arnuzzo nu se ştiu multe lucruri. Ce se ştie este însă că Angelo Massone, înainte să ajungă la Ceahlăul, a negociat preluarea celor de la FC Braşov. Nu este exclus ca acest Arnuzzo să fie un colaborator al lui Massone, şi el fost, ce coincidenţă, agent de jucători.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Un junior de 16 ani de la FC Braşov, în teste la Steaua

FOTO Mădălina Caia, campioană mondială la lupte! Din păcate, bătaia de joc din țară o determină să plece în străinătate

Related posts
Comments are closed