11:50 am - Friday July 21, 2017

Centrele de excelență în handbal și educație rămân, deocamdată, la stadiul de discuție

115 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Centrele de excelență în handbal și educație rămân, deocamdată, la stadiul de discuțieReprezentanții Primăriei Brașov au avut săptămâna această o primă întâlnire cu cei ai Federației Române de Handbal, dar și ai Inspectoratului Școlar Județean în vederea înființării la poalele Tâmpei a trei centru de excelență, două în handbal (masculin și feminin), dar și unul de excelență în educație. Discuțiile au fost unele preliminare, până vineri, urmând ca fiecare parte implicată să vină cu o proiecție bugetară.

„La întâlnire au participat și reprezentanți ai Comisiei nr. 4 din Consiliul Local Brașov, pentru activităţi ştiinţifice, educative și sportive, care vor negocia termeni termenii parteneriatului. De asemenea, au fost desemnați și trei reprezentanți ai Direcțiilor Juridică și Economică din Primăria Brașov, care vor pregăti documentația necesară. Până vineri, fiecare parte prezentă la discuții va pregăti un set de documente, inclusiv o proiecție bugetară. După ce vom semna aceste parteneriate, pentru centrele de excelență în handbal, Federația va trebui să obțină acordul ministerului de resort în vederea deschiderii acestora”, a precizat viceprimarul Adina Durbacă. Pentru centrele de excelență în handbal au fost alese și locațiile unde acestea ar urma să funcționeze, respectiv Colegiul Remus Răduleț pentru centrul de handbal feminin și Universitatea Transilvania, pentru centrul de handbal masculin. Aceste unităţi sportive vor fi specializate în selecţia, instruirea si perfecţionarea adulţilor şi juniorilor în handbalul feminin şi masculin de performanţă, în vederea promovării lor ulterioare în loturile naţionale şi olimpice.

De asemenea, în privința înființării Centrului de Excelență în Educație există mai multe variante, una ar fi ca acesta să funcționeze ca o școală, în care copii să urmeze orele de curs, apoi să beneficieze de pregătire suplimentară. Viceprimarul a precizat că la acest centru vor fi pregătiți copii superdotați din clasele V-VIII, numărul anual estimat de elevi beneficiari fiind de aproximativ 250. „Există și varianta ca în acest centru să poată veni elevii doar după orele de curs, pentru a face pregătiri suplimentare. De asemenea, acest centru va funcționa ca structură de sine stătătoare și va trebui văzut cum vor fi încadrați profesorii și cine va asigura finanțarea pentru plata salariilor, adică dacă aceste cheltuieli vor fi asigurate de la bugetul de stat sau de către autoritățile locale, pentru ca acest centru nu va deservi doar municipiul Brașov, ci întreg județul”, a explicat Adina Durbacă

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Premieră românească la Paris: Iluminatul public inteligent, revoluţionat de primul controler din lume, produs de compania Flashnet din Braşov

Primăria zice că va termina „cârpelile” din Piața Sfatului până la finele lui august

Related posts
Comments are closed