Sâmbătă, 27 mai 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul „Carmen” de G. Bizet.

 Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate și încălca numeroasele convenții ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră și nu și-a putut imagina succesul de care s-a bucurat, ulterior, lucrarea sa. Nici o operă nu a atins performanța popularității așa cum a făcut-o „Carmen”.

  Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. Jose își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate.

  „Carmen” este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale.

    Cea care o va întruchipa sâmbăta aceasta pe Carmen este mezzosoprana Asineta Răducan, cea care, acum două săptămâni, pe scena Operei Naționale București, a repurtat un nou success interpretând-o pe Leonora în opera „Fidelio” de L. van Beethoven.

    În distribuție, alături de Asineta Răducan – Carmen, se vor afla Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Don José, Valentin Marele – Escamillo, Valentina Mărgăraș – Micaela, Ștefan Schuller – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Corina Klein – Frasquita, Cristina Roșu – Mercedes, Lorand Cristian – Dancairo, Claudiu Bugnar – Remendado. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Ramona Mezei, Dorin Mirea, Alexandru Fotescu.

  La pupitrul Orchestrei Operei Brașov este invitat dirijorul și compozitorul englez Kriss Russman, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia și costumele poartă semnătura Rodicăi Garștea și a Vioricăi Petrovici, coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga.

  Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.

    Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei.
    Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380.