De vineri până duminică (9 – 11 iunie 2017), Braşovul va găzdui, pentru al doilea an consecutiv, „Campionatele Naționale de Natație pentru copii”, prilej cu care la Bazinul Olimpic se vor întrece 500 de sportivi de la 70 de cluburi din întreaga țară.

 „Ne bucurăm să ne întoarcem la Brașov şi cu siguranță nu am fi organizat din nou aici această competiție, dacă prima nu ar fi fost o reușită. Trebuie să le mulțumesc autorităților locale pentru că sprijină acest sport și organizarea competiției, dar și lui Toro Tamas, președintele secție de natație de la Corona, care s-a implicat mult în organizare. Acești copii, care vor concura la Brașov, sunt deja niște modele de urmat. Au decis să ducă un stil de viață sănătos și să practice înotul. Cu siguranță, printre ei se află viitori campioni naționali și de ce nu europeni, mondiali sau olimpici. Îi respect pe toți, pentru că au ales să facă mișcare în locul calculatorului”, a spus Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație. Aceasta a precizat că ea a început târziu sportul, la 9 ani, însă recomandă ca înotul să fie practicat chiar şi de la 5-6 ani.

    Corona Brașov va fi reprezentată de șase sportivi la Campionatele Naţionale – Dragoș Miclea, Marina Todoran, Alexandra Corbu, Roberta Cozma, Alex Curticapean, Bianca Manhardt.

  „Sunt fericit că federația ne-a acordat și în acest an organizarea acestei competiții. Probabil, ne-am descurcat bine anul trecut. Sunt mulțumit că șase sportivi de la Corona sunt calificați, dublu față de anul trecut. Toți și-au făcut baremul, nu au fost invitați. Suntem la început. În doi ani nu putem schimba lumea, dar ne dorim să ajungem să avem campioni naționali”, a declarat Toro Tamas, președintele secției de natație de la Corona.