Anul acesta, Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică de Junioare se vor desfăşura la Braşov, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”, în perioada 21-25 Iunie.

Clubul Sportiv Universitatea Braşov a organizat evenimentul împreună cu Federaţia Română de Gimnastică Ritmică.

Aceasta este una dintre cele mai mari competiţii ale acestui an, având în vedere că se vor prezenta nu mai puţin de 115 sportive, din toate colţurile ţării, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani.

Miercuri, 21 iunie, se vor desfăşura antrenamentele de acomodare. Joi, vineri şi sâmbătă se vor desfăşura concursul individual și cel pe echipe, după care va urma calificarea pentru finalele de duminică.

La această competiţie, Brașovul va fi reprezentat de Ruxandra Popa, Teodora Cârstea, Ioana David şi Carolina Zaharia.