11:03 am - Saturday April 20, 2024

Buga continuă şi ca jucător

800 Viewed Stiri Brasov 0 respond
Buga continuă şi ca jucător

Noul antrenor al lui FC Brasov, Mihai Stere, a vorbit la Sport Total FM despre planurile pe care le are în această pauză de iarnă, precizând că principalul obiectiv îl reprezintă calificarea în play-off şi a anunţat că va continua să îl introducă pe teren şi pe „secundul” Mugurel Buga (foto). „Cu siguranţă îl vom vedea pe Mugurel Buga pe teren în acest sezon. Conducerea clubului va găsi o soluţie. Eu am licenţa B, cu care se poate sta pe bancă”, a declarat Stere. Acesta a mai precizat că îi mulţumeşte fostului principal al „stegarilor”, de la care a învăţat foarte multe.
Totodată, noul tehnician al grupării de sub Tâmpa a spus achiziţiile pe care FC Braşov le va realiza sunt legate de jucători pe care clubul i-a avut în vizor încă din vară, dar nu i-a putut aduce la acea oră. „Galben-negrii” vor intra în cantonament astăzi, urmând a se pregăti pentru opt zile în Poiana Braşov, după care vor trece şi la o serie de jocuri amicale. Lista plecărilor de la echipă a fost completată ieri şi de Letan, care şi-a reziliat contractul.
Situaţia lui Şerban Moraru rămâne deocamdată incertă, el nemaiaflându-se în planurile conducerii pentru a doua partea sezonului, însă jucătorul se pare că doreşte, pentru rezilierea contractului, toate restanţele financiare pe care clubul le are către el încă din Liga I, plus salariile pe care le-ar mai avea de primit până în iunie 2016.

sursa: bzb.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Conducerea Coronei ia calcul doar varianta calificării în „sferturile” EHF

Tărlungeniul s-a reunit cu gândul la salvare şi la creşterea de tineri jucători

Related posts
Comments are closed