3:03 pm - Monday August 22, 4067

Banii europeni pe POSDRU s-au cheltuit cu prea multă generozitate până în 2012

95 Viewed Stiri Brasov 0 respond

Banii europeni pe POSDRU s-au cheltuit cu prea multă generozitate până în 2012Comisia Europeană a demarat o serie de noi verificări în ceea ce privește implementare Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) în perioada 2007 – 2013, după ce, în trecut, au fost o serie de nereguli. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, brașoveanca Roxana Mînzatu,  a precizat că principala problemă este generozitatea cu care s-au acordat banii europeni pentru astfel de proiecte mai mult sau mai puțin utile. „Sunt vizate proiectele pentru care au fost obținute finanțări europene în perioada 2008-2012, perioadă când în România, timp de șase luni, a fost suspendată implementarea POSDRU. Problema este că în acest interval de timp s-au acordat banii destul de ușor, valoarea proiectelor a fost mare, iar fondurile de salarii au fost, la fel, foarte mari. În acea perioadă, regulile nu erau foarte stricte, astfel încât să susțină interesele Uniunii Europene”, a punctat secretarul de stat.

Aceasta a mai precizat faptul că POSDRU va avea o nouă abordare în cea de-a doua tranșă de finanțare europeană, 2014 – 2020, fiind înlocuit de Programul Operațional Capitalul Uman, care va pune accent pe susținerea beneficiarilor, iar fondul de salarii va fi diminuat. „Proiectele nu vor mai fi o sursă de salarii sau subvenții pentru cursanți. Fondul de salarii va fi mult diminuat”, a explicat Roxana Mînzatu. Nu în ultimul rând, din POSDRU au mai rămas o serie de sume necheltuite. „Luna aceasta, vor mai fi lansate sesiuni de depunere a proiectelor pentru patru linii de finanțare, respectiv pentru burse doctorale, concursuri școlare derulate de inspectoratele județene, prevenirea abandonului școlar și Programul «Primul job». Pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanțare, suma disponibilă este de aproximativ 500 de milioane de euro”, a precizat reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Parcurile industriale – motorul „gripat“ al reindustrializării României

Compania germană Dräxlmaier inaugurează o nouă hală de producție la Codlea

Related posts
Comments are closed