11:49 pm - Tuesday September 25, 2018

Adevărul despre apa caldă… sau cine se face vinovat ?

249 Viewed Stiri Brasov 0 respond
Adevărul despre apa caldă… sau cine se face vinovat ?O parte a brașovenilor resimt lipsa apei calde, cu alte cuvinte a confortului absolut firesc  într-un oraș precum Brașovul. Și este foarte normal să fie frustrați, dar trebuie să știe că pentru dușurile reci pe care le fac seară de seară trebuie să „mulțumească” unor personaje. 
Să fie oare managementul politic PDL-PSD din ultimii ani de la Tetkron sau să fie dl Mihai David – fostul lider de grup al consilierilor locali ai PSD responsabil pentru asta? Domnul Primar, unii dintre consilierii locali și liderii politici ar trebui să vă răspundă.
Au fost făcute promisiuni în 2010 cu privire la eficientizarea si creșterea profitului Tetkron, care dacă ar fi fost împlinite, astăzi, aproximativ 30.000 dintre concitadinii noștri nu ar fi trebuit să-și încălzească, zilnic, apa caldă la aragaz.
In același an pe care l-am menționat, adică 2010, personal, în calitate de consilier local, am propus instituirea unui management privat la compania Tetkron, însă majoritatea consilierilor s-au opus. Doi ani mai târziu, adică în 2012, s-a întâmplat același lucru, de data aceasta consilierii PSD au fost cei care s-au opus.
Acestia si-au impus punctual de vedere in Consiliul Local, iar managementul Tetkron a fost numit pe criterii politice.
Drept răsplată pentru functiile în care au fost propulsati, membrii managementului Tetkron au furnizat diverse servicii “păpușarilor”. 
Si ei, “păpușarii” și “păpușile” lor, au apă caldă. Zilnic. Dumneavoastră, aveti ?
Vă îndem să profitați de alegerile locale din 5 iunie a.c. și să votați în consecință! 
 
Cu speranță și încredere,
 
Adrian Atomei 
Candidat ALDE la Primăria Municipiului Brașov 
(P -Cod AEP 21160080)

sursa: Adevărul despre apa caldă… sau cine se face vinovat ? by newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Adrian Veștea: PNL va dezvolta şi va diversifica piaţa muncii

BRAŞOV. Cine candidează pe cele 58 de funcţii de primar din judeţ

Related posts
Your comment?
Leave a Reply