7:36 pm - Wednesday September 20, 2017

13 proiecte comunitare îşi caută eroii printre braşoveni

483 Viewed Stiri Brasov 0 respond
13 proiecte comunitare îşi caută eroii printre braşoveni

Grupul de iniţiativă al Fundaţiei Comunitare Braşov, în colaborare cu Primăria Municipiului Braşov şi Carpathian MTB Trails, lansează proiectul „Braşov Heroes”, o competiţie caritabilă care va consta într-o cursă cu obstacole ce va avea loc în Zona de Agrement a Lacului Noua. Participanţii vor putea susţine, fie prin taxa de participare, fie printr-o donaţie, una dintre cele 13 cauze înscrise în competiţie. 
„Cu toţii ne-am imaginat în copilărie eroi şi am vrut să salvăm lumea de zmei răi. Cum ar fi dacă într-o zi din viaţa noastră chiar am fi eroi? Dar nu ne-am lupta cu zmei, ci am fi eroi pentru un tânăr în scaun cu rotile, pentru un copil cu sindrom Down sau pentru un tânăr care vrea o educaţie mai bună. Un erou pentru o mamă care învaţă să-şi crească mai bine copilul. Sau pentru un căţel care poate să aibă o viaţă mai frumoasă. Sau eroul care îşi foloseşte puterile pentru un Braşov mai bogat cultural, artistic şi turistic. Orice braşovean poate deveni un astfel de erou încercând să-şi depăşească limitele în cadrul competiţiei Braşov Heroes sau donând pentru una din cauzele înscrise”, transmit organizatorii. 
Braşovenii care doresc să alerge sunt sfătuiţi să aleagă una dintre cauzele pentru care vor să se implice. În acest fel, jumătate din taxa de participare va merge către cauza aleasă. Cei care se înscriu până pe 30 septembrie pot beneficia de o taxă redusă. De asemenea, concurenţii sunt sfătuiţi să îşi mobilizeze prietenii să doneze anumite sume pentru acelaşi proiect, mprind astfel impactul participării. „Dacă nu doreşti să-ţi încerci puterile de alergător, dar vrei să te implici, poţi susţine printr-o donaţie alergătorul preferat sau poţi dona direct pentru cauzele înscrise. Donaţiile se pot face uşor prin intermediul aceleiaşi platforme – brasovheroes. fundatiacomunitara.brasov.ro. 
Cursa cu obstacole a comunităţii va cuprinde 2 trasee de lungimi diferite – 4, respectiv 7 km. Cele 15 obstacole vor putea fi parcurse atât de amatori cât şi de profesionişti, atât individual, cât şi în echipă sau cu familia. De asemenea, familiile se vor putea bucura de o zonă dedicată copiilor, în care aceştia vor învăţa cum să devină mici eroi. Nu în ultimul rând, Braşov Heroes este o ocazie extraordinară de distracţie, adrenalină şi team-building împreună cu prietenii, colegii, dar şi o modalitate de implicare a companiilor în comunitate.
 
Cauzele pentru care se concurează la Braşov Heroes
Fundaţia Rafael – Recuperarea psihomotorie a persoanelor cu dizabilităţi prin dans       
Asociaţia Colors – Jocuri şi educaţie non-formală pentru copii în parcuri    
Asociaţia Club Sportiv Cumpără Responsabil  –  Participarea unui sportiv la jocurile Paralimpice de la Rio                       
Asociaţia International Award for Young People –  Program de excelenţă în educaţie pentru tineri din mediul rural   
Asociaţia „Darul auzului” – Părinţii copiilor cu deficienţe de auz Braşov -Campania de depistare timpurie a copiilor cu deficienţă de auz
Asociatia de Protecţie a Animalelor „Milioane de Prieteni” Braşov – Campanie de identificare şi microcipare câini şi pisici în Braşov
AIESEC Braşov – Educaţie non-formală pentru dezvoltarea personală a studenţilor
ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate – Dezvoltarea unui punct de informare turistică  – Arii Protejate Braşov
Asociaţia Copiii de Cristal – Crearea unui spaţiu de joacă „Parcul Stop Discriminare” 
Fundaţia Jules Verne – Proiectul ON (activităţi în aer liber) – OFF (televizor,iPhone, iPad) 
Asociaţia Sfântul Haralambie – Participarea unei  trupe de dans care include şi persoane cu dizabilităţi la o competiţie internaţională
Asociaţia Happy Moms – Cursuri de creştere a copilului pentru mame cu venituri modeste
Asociaţia Rockabily România – Expoziţie foto care promovează eleganţa urbană a anilor ‘50 
 
 
 
Foto: Cipgallery.deviantart.com
 
 
 

sursa: bzb.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Licitaţie clarificată după aproape un an: Centrul de afaceri de lângă Institutul Cartofului va fi construit de o firmă din Buzău

Întrebarea care face ravagii la interviurile de angajare

Related posts
Comments are closed