11:44 am - Wednesday August 15, 2018

100 de elevi de la Colegiul Meșotă vor să devină cei mai tari oameni de afaceri din Brașov

183 Viewed Stiri Brasov 0 respond
100 de elevi de la Colegiul Meșotă vor să devină cei mai tari oameni de afaceri din Brașov

Foto; Primăria Brașov

100 de liceeni de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” învăţă să îşi dezvolte propria afacere prin intermediul proiectului „Data = Dezvoltare activă prin tranziţia activă”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Cofinanțarea acestui proiect, în cuantum de 2% (32.459 de lei) a fost asigurată de către Primăria Brașov mai ales că unitatea de învățământ are de câștigat din acest proiect și o serie de dotări. Acest proiect ne va ajuta să amenajăm două dintre sălile de clasă ale noului corp al colegiului. Vor fi achiziţionate 34 de laptopuri, dar şi piese de mobilier şi alte obiecte care sunt necesare pentru amenajarea a două laboratoare”, a precizat viceprimarul Brașovului, Adina Durbacă.

Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov este partener alături de alte două unităţi de învăţământ din ţară, Colegiul Naţional „Alexandru Ilarian” Botoşani şi Colegiul Naţional „A.T. Laurian”  Târgu Mureş, în acest proiect care are o valoare totală de 7.355.990 lei. „Într-o primă etapă, elevii implicați în acest proiect au beneficiat de servicii de consiliere și orientare profesională. De asemenea, după ce se va face o selecție dintre cei care au participat în prima etapă, aproximativ 60 – 70 de elevi vor participa și în tabere competiționale, unde vor învăța cum să înființeze o firmă, iar apoi și cum să o opereze și să facă tranzacții, planuri de afaceri, totul virtual. Scopul acestui proiect est de fapt să faciliteze tranziția elevilor de la școală la viața reală,  în vederea dezvoltării de competențe necesare construirii unei cariere de succes”, a explicat directorul Colegiului, prof. Aurel Bârsan. Pentru a fi motivați să participe la acest proiect, elevii au primit și un mic „salariu”, respectiv 150 de lei pentru prima etapă, iar cei care vor continua proiectul în cea de-a doua etapă, respectiv înființarea și operarea firmelor virtuale, vor mai primi câte 250 de lei.

sursa: newsbv.ro

Don't miss the stories followStiri din Brasov de ultima ora and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Mașină răsturnată pe DN 1, în zona Timiș

Liberalii mai fac o tentativă să bage în Senat povestea terenului Aeroportului

Related posts
Comments are closed